Skip to main content

Filme Comedie

🙂 Lista de mai jos conține cele mai bune filme comedie, comedii pe care noi le-am văzut in ultima vreme si pe care vi le recomandăm Pagina 3

Mirciulică (2022)

Mirciulică film

 6.3 ★★★★★★¼☆☆☆ 

Nota IMDB *:6.6
Regia : Cristian Ilișuan
Durata : 90 min
Mirciulică, personajul principal din comedia cu același nume, este un un tânăr de 30 de ani care vrea să devină procuror. Cum pică examenul de magistratură, el este nevoit să locuiască in continuare împreună cu părinții în Gherla natală. Colac peste pupăză, ajunge să lucreze ca jurist pentru un baron local, într-o firmă de salubrizare. Comedia surprinde caznele prin care trece un tânăr obișnuit, integru care vrea „să își facă” un viitor în țara noastră. Primul lung-metraj produs de Mircea Bravo reușește să binedispună. Nu vă așteptați să râdeti cu lacrimi. Sunt câteva scene reușite, altele mai puțin reușite care te duc cu găndul la un soi de amatorism. Se simte parcă un trac și o lipsă de cursivitate în anumite secvențe. Pentru un debut cinematografic, produs din bani proprii și care vine cu un mesaj educativ și pozitic pentru tânăra generație eu consider că merită aprecierea noastră. Îl puteți viziona online folosind link-ul de sub trailer. Vizionare plăcută!

Detalii film

Slumberland (2022)

Slumberland film

 6.9 ★★★★★★★☆☆☆ 

Nota IMDB *: 6.7
Regia : Francis Lawrence
Durata : 117 min
Personajul principal în filmul de familie și aventură Slumberland este o fetiță de 11 ani pe nume Nemo. Ea trăiește o viață idilică împreună cu tatăl său, îngrijitor de far, pe o insulă. În timpul unei furtuni puternice Nemo își pierde tatăl pe mare și este nevoită să se mute la oraș cu unchiul său. Ea reușește să evadeze din noua realitate dură atunci când doarme, în vis. Un persoanaj excentric și o lume colorată o așteaptă acolo. Cei doi vor pleca într-o călătorie în care vor încerca să evite coșmarurile și la capătul căreia Nemo și-ar putea reîntâlni tatăl. Un film fantastic, cu mesaj, pentru întreaga familie, plin de culoare și sensibilitate în care imaginația este limita. Îl puteți viziona online accesând link-ul de sub trailer. Vizionare plăcută!

Detalii film

The Greatest Beer Run Ever (2022)

The Greatest Beer Run Ever film

 6.8 ★★★★★★¾☆☆☆ 

Nota IMDB *:6.8
Regia : Peter Farrelly
Durata : 126 min
Acțiunea filmului The Greatest Beer Run Ever se petrece în timpul războiului din Vietnam și personajul principal este John „Chickie” Donohue, un fost militar și marinar. Chickie este un pierde-vară, locuiește cu părinții in New York și își petrece timpul prin baruri cu prietenii. Bine intenționat, naiv și visător Chickie vine intr-o zi cu ideea de a-și vizita prietenii care luptă pe frontul din Vietnam pentru a le duce o bere. In semn de apreciere pentru serviciul lor. Filmul, inspirat din fapte reale îi urmărește incredibila călătorie în Vietnam. Un film plăcut despre prietenie, onoare si cu mesaj pozitiv anti război. Vizionare plăcută!

Detalii film

Teambuilding (2022)

Teambuilding film

 7.9 ★★★★★★★★☆☆ 

Nota IMDB *:8
Regia : Matei Dima, Cosmin Nedelcu, Alex Coteț
Durata : 91 min
Teambuilding, poate cel mai așteptat film românesc al anului, este o comedie despre viața în corporație. „O poveste fictivă inspirată din 100 de povești reale”. O echipă dintr-un call center al PLM Global din București pleacă în teambuilding la munte. Prilej de distrație dar si de plătit polițe. Membrii echipei vor avea de înfruntat alte 3 echipe din diferite regiuni ale țării in concursuri organizate de HR. Miza nu este numai mândria de corporatist ci chiar existența viitoare a departamentului. Filmul surprinde bine mersul lucrurilor din corporații si politically corectness-ul omniprezent. O satiră reușită care atinge o pătură consistentă a societății romănești și un „kind reminder” despre posibila existență a vieții și în afara corporației. Nu mai țin minte când am râs atât de mult la un film romănesc. Îl puteți viziona online folosind link-ul de sub trailer. Vizionare plăcută!

Detalii film

Bullet Train (2022)

Bullet Train film

 7.6 ★★★★★★★½☆☆ 

Nota IMDB *:7.4
Regia : David Leitch
Durata : 126 min
Acțiunea filmului de acțiune Bullet Train se desfășoară, după cum intuiți deja, preponderent într-un tren de mare viteză japonez. Cinci asasini se urcă la bordul trenului, fiecare cu misiunea sa. Printre ei și Ladybug, un asasin ‘ghinionist’ interpretat de Brad Pitt. Nu numai trenul este unul rapid ci și desfășurarea acțiunii filmului. Cei cinci vor afla că au un numitor comun și misiunile lor se transformă într-o luptă pentru supraviețuire. Un film bun cu multe scene în care acțiunea se împletește într-un mod mai mult decât agreabil cu umorul negru. Suspansul si misterul alături de ritmul alert al producției nu dau răgaz pentru instalarea plictiselii. Poate fi vizionat online și subtitrat accesând link-ul de sub trailer. Vizionare plăcută!

Detalii film

The Valet (2022)

The valet film

 6.7 ★★★★★★¾☆☆☆ 

Nota IMDB *: 6.7
Regia : Richard Wong
Durata : 124 min
Comedia romantică The Valet are ca personaje principale o vedetă de cinema și un valet. Olivia este surpinsă în compania unui bogătaș căsătorit. Pentru a ascunde re lația celor doi, un valet pe nume Antonio este angajat pe post de iubit al Oliviei. Filmul este un remake al unui film francez din 2006. Relația improbabilă dintre un star de cinema si un valet dă naștere multor situții amuzante. Un film ușurel, cu mesaj pozitiv, un „feel-good movie” care descrețește frunți. Îl puteți vedea online folosind link-ul afișat sub trailer. Vizionare plăcută!

Detalii film

Father of the Bride (2022)

Father of the Bride film

 6.6 ★★★★★★½☆☆☆ 

Nota IMDB *:5.9
Regia : Gary Alazraki
Durata : 117 min
Father of the Bride este o comedie romantica ce îi are pe afis pe Andy García și Gloria Estefan. Filmul este inspirat din romanul cu același nume de la sfărsitul anilor 40. Au mai existat incă două filme insirate de acest roman. Tatăl miresei este un arhitect cunoscut din Miami care trece printr-o criză conjugală cu soția sa. Colac peste pupăză, el află că fiica sa cea mare vrea să se căsatoreasca intr-o lună și să plece in Mexic. Conflictul se accentuează și mai mult cănd apar divergențele pe tema organizării nunții. Mirii au o viziune, tatăl miresei altă viziune și mai apare a treia viziune din partea bogatului tată cubanez al mirelui. O comedie reușită despre dragoste, familie, ambiții si orgoliu. Filmul este plăcut si reuște sa emoționeze publicul și să transmită și lecții de viață. Îl puteți viziona online subtitrat dacă folosiți link-ul de sub trailer. Vizionare plăcută!

Detalii film

I Want You Back (2022)

I Want You Back film

 6.8 ★★★★★★¾☆☆☆ 

Nota IMDB *:6.6
Regia : Jason Orley
Durata : 116 min
Comedia romantică I Want You Back ne face cunoștiință cu Peter si Emma, 2 tineri care tocmai au fost părăsiti pe partenerii de cuplu. Vestea că iubita, respectiv iubitul îi părăsesc pentru altcineva cade ca un trăsnet pentru cei doi. Ei se întâlnesc din întâmplare și pun la cale un plan pentru a-și recucerii partenerii. Încercarea lor ii va aduce în tot felul de ipostaze incomode pentru ei și amuzante pentru public. Va las să descoperiți singuri deznodământul. Vă mai pot spune ca este un film plăcut, despre acceptare, maturizare si maturitate din care nu lipsesc scenele emotionante sau umorul. Un film numai bun pentru o seară în care vrei să îti descretești putin fruntea. Găsiți link pentru vizionare mai jos de trailer. Vizionare plăcută!

Detalii film

Hustle (2022)

Hustle film

 7.3 ★★★★★★★¼☆☆ 

Nota IMDB *:7.4
Regia : Jeremiah Zagar
Durata : 117 min
În filmul Hustle Adam Sandler îl interpretează pe Stanley, un căutător internațional de talente pentru NBA. Stanley încearcă să găsescă un jucător valoros care îi va pemite să ajungă antrenor secund în NBA. În prezent el călătorește prin toată lumea în căutarea unui posibil viitor star NBA. Postul de antrenor îi poate asigura o viață linștită aprope de familia sa. Stanley găseste un jucător foarte promițător în Spania însă drumul acestuia către NBA nu este deloc unul simplu și drept. Mai ales când trecutul jucătorului ascunde probleme cu legea. Un film bun despre familie, carieră și sacrificiu presărat cu momente comice. Îl puteți viziona online accesând link-ul de sub trailer. Vizionare plăcută!

Detalii film

Dog (2022)

Dog film

 6.9 ★★★★★★★☆☆☆ 

Nota IMDB *:6.5
Regia : Reid Carolin, Channing Tatum
Durata : 101 min
Dramedia Dog are ca personaje centrale, ați ghicit, un câine pe nume Lulu și un soldat pe nume Jackson, interpretat de Channing Tatum. Jackson suferă de stres post-traumatic și încercările lui de relua serviciul militar se lovesc de refuzuri. El primește totuși misiunea de a o duce pe Lulu la inmormântarea stăpânului ei militar. Lulu suferă și ea în urma războiului și este programată pentru eutanasiere. O poveste emoționantă despre 2 suflete zdruncinate de război care încearcă să își regăsească echilibrul impreuna. Un film ușurel, o dramă cu accente de umor si mesaj pozitiv numai bun pentru un final de săptămână. Vizionare plăcută!

Detalii film