I Swear este genul de film care te face să râzi și să-ți fie rușine că râzi, uneori în aceeași clipă. E povestea adevărată a lui John Davidson, un scoțian care trăiește de la 12 ani cu sindromul Tourette. Prima scenă spune tot: John primește o decorație de la regina Angliei și, fix atunci, ticurile îl fac să înjure în fața ei.
De acolo, povestea sare înapoi în 1983: un puști popular, portar cu viitor, începe din senin să scoată sunete și înjurături pe care nu le poate stăpâni. Toți cred că o face dinadins — școala, tatăl, până și mama lui (Shirley Henderson). Despre asta e filmul de fapt: nu despre o boală, ci despre cum e să trăiești între oameni care nu te cred.
Îl regăsim adult, jucat de Robert Aramayo — cu totul altceva decât Elrond din The Rings of Power; rolul i-a adus premiul BAFTA. Ajutorul vine de unde nu se aștepta. Dottie (Maxine Peake), o fostă asistentă medicală, îl ia la ea în casă.
Tommy (Peter Mullan), bătrânul care îi dă de lucru, îi spune verde-n față că problema nu e el, ci lumea care habar n-are ce e sindromul ăsta. Filmul menține echilibrul perfect între comedie și dramă: râzi cu John, niciodată de el. Avertisment: se înjură mult, n-are cum altfel, iar câteva momente din copilărie sunt greu de privit.
Dacă vrei un film care te lasă și cu un nod în gât, și cu chef de viață, ăsta e. Vizionare plăcută!
Fii primul care comentează