Inimi cicatrizate nu e o dramă despre boală care să vă stoarcă lacrimi, ci un film lent, ironic și surprinzător de viu despre un tânăr care refuză să se poarte ca un muribund. Suntem în 1937, iar Emanuel (Lucian Teodor Rus), bolnav de tuberculoză osoasă la doar 20 de ani, ajunge într-un sanatoriu de pe malul Mării Negre. Pornind de la romanul cu același nume, filmul arată sanatoriul aproape ca pe un hotel plin de viață: bolnavii dau petreceri, flirtează și se ceartă despre legionari și despre antisemitismul tot mai prezent în țară.
Rus joacă un Emanuel ironic și lucid, care vrea să trăiască oricât l-ar durea corpul. Lângă el apar Ivana Mladenović (Solange), o fostă pacientă de care Emanuel se îndrăgostește, Ilinca Hărnuț (Isa), o altă bolnavă, și Șerban Pavlu (doctorul Ceafalan). Medicii fumează întruna și își iau pacienții peste picior, așa că umorul negru nu lipsește.
Imaginea are formatul aproape pătrat și colțurile rotunjite ale fotografiilor vechi, camera stă mai mereu pe loc, iar între scene apar pe ecran citate din scrierile autorului. Scena de dragoste dintre Emanuel, prins în ghips, și Solange, cu aparatul la picior, e stângace și amuzantă în același timp. Are și minusuri: cele 141 de minute se simt, unele scene se lungesc fără rost, iar personajele feminine ar fi meritat mai mult spațiu.
Dacă vă tentează o poveste tristă spusă cu umor și aveți răbdare cu cadrele lungi, merită văzut. Vizionare plăcută!
Se încarcă comentariile…